Originar din Târnova, general-locotenent Florian Coldea va asigura interimatul după demisia directorului George Maior.
ARAD. Cei care doresc să devină studenţi la licenţă sau master ai Academia Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” pot participa la sesiunea din iulie a acestui an pentru admitere la Facultatea de Informaţii, iar în sesiunea septembrie 2014 pentru admiterea la studii universitare de master. Candidaţii declaraţi „Admis” la studiile de master vor fi încadraţi în S.R.I.
ARAD. Prim-vicepreşedintele PC Arad, Leontin Aslău, a povestit, în cadrul unei conferinţe de presă, prin câte a trecut în anii de procese cu Primăria, respectiv cu primarul.
"Guccifer", alias "Micul fum", pe numele său Marcel Lazăr Lehel, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce procurorii DIICOT - Structura Centrală l-au săltat de acasă. Potrivit anchetatorilor, hackerul a vrut să-i furnizeze lui Dan Voiculescu date despre George Maior, șeful SRI.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
2
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.