“De-a lungul Anzilor” (Ţara de Foc – Ecuator), la 3.404 metri înălţime, timp de câteva luni bune: visul a doi tineri alpinişti arădeni.
ARAD. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad caută un cioban care a dispărut de la stâna la care lucra. Potrivit poliţiştilor, Dumitru Crăciun, de 47 de ani, din judeţul Suceava, stătea cu o turmă de oi pe raza localităţii Ţipari, din judeţul Arad. Acesta, însă, a dispărut.
Transhumanţă ilegală la Mişca: un bărbat a furat oi şi miei, a condus turma vreo 5 kilometri, a abandonat oile şi... a fost prins.
Arad. Circul a început de la un salariu, neplătit directorului de competiții, înainte de plecarea în cantonamentul de la Gyula, dar se prelungește, credem noi, până la finele campionatului.
O fetiţă de numai 14 ani a fost abandonată de părinţii ei la o stână de oi la care mama şi tatăl minorei lucrau.
Mapamond
Protestele studenţeşti împotriva războiului din Gaza s-au extins în acest sfârşit de săptămână la zeci de universităţi din Statele Unite şi s-au soldat cu sute de arestări şi cu ciocniri între protestatari şi forţele de ordine, potrivit EFE.
Local
Inițiativa de a lăsa copiii să-și folosească imaginația aparține Asociației GAL Lunca Mureșului de Jos, ca membră a proiectului TOM (Tradiții, Obiceiuri, Meșteșuguri).
UT Arad
IAȘI. UTA a trecut de „Poli” Iași, după o primă repriză slabă, însă o a doua așa cum ne-am dori întotdeauna. Antrenorul UTA-ei a recunoscut jocul modest din primele 45 de minute, iar victoria o pune și pe seama schimbărilor pe care le-a nimerit.
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele: