ARAD.Bazele sportive din administraţia municipiului au taxe de utilizare la fel ca în mediul privat.
ARAD. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul judeţean Arad reaminteşte potenţialilor beneficiari că, în perioada 1 – 15 octombrie 2011, se depun cererile iniţiale anuale pentru ajutorul de stat privind realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, respectiv bunăstării şi protecţiei porcinelor, aferente perioadei 16 octombrie 2011-15 octombrie 2012.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei crede că managementul privat va scoate companiile de stat de sub influenţa politicului.
ARAD. Cinci milioane de euro sau 21.354.049 lei, prejudiciul produs de o firmă din Arad, bugetului de stat.
România
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.
România
Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate vineri seara în Monitorul Oficial.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.