Identificat ca Ryan Clayton, bărbatul de 36 de ani a lansat steaguri ale Rusiei spre președintele SUA strigând "Trump este trădare!", în timp ce acesta se îndrepta, alături de liderul majorității republicane din Senat, Mitch McConnell, către o reuniune cu senatorii republicani pe tema planurilor sale de reformă fiscală.
ARAD. Liderul Asociaţiei Noua Dreaptă Arad, Angel Popescu, care răspunde, ca interimar, şi de filiala din Bihor, a făcut sesizare la Prefectură, împotriva europarlamentarului Laszlo Tokes.
Local
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
1
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.