Facultatea de Științe Umaniste, Politice și Administrative din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” s-a aflat, zilele trecute, la ceas de mare sărbătoare prilejuit de cursul festiv al celei de-a 18-a promoții, studii de licență, din cadrul SUPA.
Prima zi a Festivalului de ştiinţe umaniste i-a avut ca invitaţi pe Mihai Maci, M. Duţescu şi Teodor Baconschi.
Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” s-a aflat vineri, 20.03.2015, în sărbătoare academică prilejuită de cea de-a III-a ediție a Zilei Facultății.
Sâmbătă au fost făcute publice primele rezultate la faza județeană a olimpiadei de științe socio-umane.
România
Noii miniștri din Guvernul Bolojan - Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) - au depus jurământul de învestitură, marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni.
Local
Un bărbat prins drogat și fără permis la volan a încercat să îl mituiască pe un polițist, pentru a scăpa de dosarul penal.
Local
Numărul pacienţilor cu afecțiuni respiratorii de sezon a crescut cu 40% faţă de săptămâna precedentă.