De milenii, cerealele au constituit un aliment de bază al omenirii, o sursă de hrană pe care omul modern tinde să o scoată din alimentație sau să o înlocuiască. Și aici mă refer la preparatele din comerț, care nu reprezintă altceva decât calorii goale, mult zahăr adăugat, care fură organismului propriile substanțe nutritive. Cerealele integrale sunt cele nerafinate, cărora nu li s-a îndepărtat învelișul exterior, și nici germenii. Cerealele rafinate sunt cele care au fost prelucrate, cărora li s-a îndepărtat o parte din părțile componente, în scopul de a avea o textură mai fină și de a le prelungi durata de conservare.
Din anii de practică medicală pot să vă spun că suntem mari consumatori de proteină animală. La fiecare masă avem o bucată de carne, în fiecare zi a săptămânii și în cantitate dublă față de cât am avea nevoie. Proteina nu înseamnă numai carne, ou sau brânză, la fel cum consumul ei din proveniență animală nu ar trebui să fie zilnic. Dacă ne amintim, bunicii noștri consumau carne duminica și lunea, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit. Apoi, jumătate din cantitatea de proteină pe zi ar trebui să fie de origine vegetală. Cantitatea, calitatea şi frecvența consumului, nu neaparat excluderea totală din alimentație, reprezintă problema.