La „Dacia”: „Avatar” 200 de ani în viitor, Jake, un veteran de război paralizat, este adus împreună cu alţi pământeni pe planeta Pandora.
BUDAPESTA - ICR Budapesta continuă şi în
2010 apropierea publicului ungar de marele poet Mihai
Eminescu prin intermediul e-mailului, la 160 de ani de la
naşterea sa.
ARAD - Proiecte europene de peste 350.000 euro între
UVVG şi Colegiul din Nyiregyhaza (Ungaria)
ARAD - Peste 1000 de arădeni au vizitat expoziţia
de la Complexul Muzeal Arad (Piaţa George Enescu,
nr.1).
ARAD - De la moartea actorului Toni Tecuceanu, isteria
vaccinării împotriva virusului AH1N1 a cuprins
toată România, inclusiv judeţul nostru.
Direcţia de Sănătate Publică Arad (DSP)
a cerut suplimentarea numărului de doze de vaccin cu
încă 15.000.
ARAD. După a treia înfrângere stagională cu FCSB, antrenorul Adrian Mihalcea a apărut extrem de supărat la declaraţii.
Arbitrul francez Francois Letexier va conduce meciul dintre echipele naționale de fotbal ale României și Turciei, care va avea loc joi, de la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, potrivit site-ului UEFA.
Comerţul ambulant cu flori în zona cimitirelor, se desfăşoară în perioada 17 – 19 aprilie. Cererile se depun până în 27 martie.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a apărat marţi guvernul premierului ungar, Viktor Orban, în contextul unor presupuse scurgeri de informaţii referitoare la conversaţii telefonice care l-au implicat pe ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, acuzat că ar fi furnizat informaţii Rusiei, informează EFE.
2
Complexul Muzeal Arad anunță deschiderea expoziției și a atelierelor demonstrative „Rânduiala Paștelui în Satul Maramureșean”, organizate în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighet.
13 puncte din 18 posibile obţinute de Academia UTA în Liga de Tineret şi Liga Elitelor.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm marţi atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina, subliniind că aceste acţiuni constituie o crimă de război şi reprezintă un atac nu doar asupra Ucrainei, ci asupra întregii regiuni, informează Moldpres.
4