Acest articol este cel de al doilea dintr-un demers al Centrului pentru Jurnalism Independent care își propune să deschidă o discuție cu publicul local din România privind dezinformarea. Răspândirea informațiilor false, finanțarea industriei dezinformării și rolul platformelor de socializare în (dez)informarea publicului sunt doar câteva din temele abordate în această serie. Jurnal arădean și www.aradon.ro au considerat că aceste subiecte sunt extrem de importante pentru un public informat și, ca atare, au decis să publice demersul celor de la CJI.
Local
Sute de credincioși au trecut, vineri, pragul Bisericii Minoriților din Arad pentru a se închina Relicvei Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în municipiu și, totodată, pentru prima dată în România. Evenimentul face parte din pelerinajul organizat în cadrul Anului Jubiliar Franciscan 2026.
Local
Castelul Mocioni din Bulci, aflat în proprietatea Municipiului Arad și nefolosit ca unitate sanitară de 15 ani, ar putea primi o nouă destinație. Consiliul Local este chemat să își dea acordul de principiu pentru transformarea monumentului istoric într-un centru multifuncțional, însă decizia finală depinde de aprobarea Ministerului Sănătății.
Local
Senatorul Răzvan Anghel vorbește despre amendamentele propuse de PSD și AUR, care pun în pericol PNRR.
România
Guvernul a adoptat vineri cadrul legal necesar pentru ca C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., prin Dispecerul Energetic Național, să poată dispune, până la data de 31 august, o serie de măsuri de siguranță dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune.
România
Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare (GBARD) la nivelul Uniunii Europene s-au situat anul trecut la 288,9 euro pe locuitor, o creștere de 57,7% față de 2015 (183,2 euro pe persoană), arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Advertorial
Carbenta Com - susține performanța în sport!
Local
Senatorul PNL Glad Varga anunță că Strategia pentru Biodiversitate nu impune noi interdicții fermierilor sau mediului de afaceri.
ARADON Sport local
ARAD. Două săptămâni ne desparte de startul sezonului fotbalistic 2026-2027 în Liga 4-Mavros.