Asociaţia pentru turişti nefumători şi de ocrotire a naturii „Veniţi cu Noi!” Arad organizează sâmbătă, 10 august, o excursie la ştrandul termal din Dorobanţi. Plecarea se va face cu autobuzul, la ora 7:30, de la autogara veche – Calea 6 Vânători, până la Curtici, iar de acolo 4 km pe jos până la ştrandul termal din Dorobanţi.
ARAD. Rezultate tot mai importante, terenuri tot mai puţine pentru voleiul pe nisip arădean! Recent la Oradea s-a disputat Campionatul Naţional de beach-volley, două echipe reprezentând Aradul clasându-se pe podiumul de premiere la seniori, Fan (medalie de aur) şi CSM (bronz).
Cea mai mare baza de agrement din Arad este vizitată de aproape 5.000 de persoane pe zi, în week-end. La abonamete, însă, e dezastru.
Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale l-au găsit pe băiatul în vârstă de 11 ani, care a dispărut de pe ştrandul Neptun.
Poliţiştii arădeni caută un copil de 11 ani care, potrivit familiei, s-a dus la ştrandul Neptun şi nu s-a mai întors acasă.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
2
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
3
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.