Subiecte. În cadrul dezbaterii s-a discutat despre politica managerială greşită de pe strand, despre faptul că zona bazinelor e un pas bun al Primăriei (Leo Aslău), despre greşeala Primăriei din trecut de a vinde spatiile comerciale şi de a nu mai putea interveni, teoretic, aici (Leo Aslau), despre un întreg şir de investiţii - panouri solare la bazinul pentru copii, tobogan mare, pasarelă, scoaterea la licitaţie a grupurilor sanitare introduse din acest an în zona comercială (Gheorghe Falca), despre absenţa raţiunii de a taxa intrarea la ştrand în zona comercială şi cea de căsuţe (Claudiu Cristea) etc.
ARAD - Jurnal aradean a organizat o masă rotundă pe tema trecutului, prezentului şi viitorului ştrandului.
ARAD. Mai toate prevederile din proiectul ce va fi supus votului aleşilor municipali privind modificarea fondului de rulment vizează Ştrandul Neptun.
ARAD - Primăria mai închide încă o dată ochii: a patra prelungire a termenului de actualizare a contractelor de la ştrand.