ARAD. Consiliul Judeţean Arad (CJA) a fost gazda întâlnirii reprezentanţilor Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT), reprezentanţi care pun la cale o nouă strategie pentru perioada 2014-2020.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, şi-a exprimat „profundul regret” că nici la începutul anului 2014 Consiliul Judeţean Arad nu are o strategie de dezvoltare economică.
Marcel Urban vorbeşte despre strategia celei mai valoroase echipe a Aradului, Univ Goldiş ICIM.
Strategia de dezvoltare a Aradului 2007 - 2013, între visuri realizate şi o simplă lectură de ordinul fantasticului.
ARAD. Deputatul Ştefan Dalca, prim-vicepreşedinte al PP-DD Arad, a fost prezent, joi, la Bârsa, unde s-au reunit organizaţiile PP-DD din colegiile 4 şi 5.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.
UT Arad
UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda.
3
Local
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.
Local
IPJ Arad anunță organizarea unui concurs pentru dobândirea calității de detectiv particular.
ARADON Sport local
Arădencele au câștigat ultima deplasare din sezonul regulat, conducând și la 30 de puncte.