În curtea Facultăţii de Teologie există o biserică din lemn construită pentru necesităţile de practică a studenţilor.
Decanii celor şase facultăţi a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” au prezentat, zilele trecute, domeniile şi programele de studii la nivel licenţă şi mastarat, unde viitorii studenţi se pot înscrie la una, sau mai multe specializări: medicină, farmacie, stomatologie, tehnică dentară, nutriţie şi dietetică, balneofiziokinetoterapie şi recuperare, biologie, psihologie, ştiinţele educaţiei, asistenţă socială, educaţie fizică şi sport, juridic, marketing, contabilitate și informatică, economia comerțului și turismului, administrarea afacerilor, ştiinţele umaniste, politice şi administrative, relații internaționale și studii europene, inginerie, silvicultură.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat proiectul de construire a celei mai mari moschei din Europa la Bucureşti, considerând că aducerea studenţilor musulmani în ţară reprezintă „cel mai mare risc”.
Prevenția în sănătate este de mai bine de trei ani pe agenda zilnică a Asociației Studenților Mediciniști Arădeni. Astfel, în prima parte a acestui an, au fost desfășurate peste 30 de acțiuni de prevenție în opt localități din județul Arad, inclusiv în municipiu, peste 1800 de persoane beneficiind de investigații medicale gratuite, cum ar fi determinarea tensiunii arteriale, frecvența cardiacă, saturația oxigenului în sânge, glicemia, indicele de masă corporală și procentul de grăsime în organism, atât prin proiectul „Calypso Youth” coordonat de Clubul Tinerilor Arădeni Delta Filiala Timiș, cât și prin proiectul „Prevenția în Sănătate în Județul Arad - 2015”, desfășurat în parteneriat cu Technomed Group, prin care aproape 400 de pacienți au beneficiat și de analize medicale de laborator gratuite.
TIMIŞOARA. Fotbaliştii studenţi la UVVG au strâns două succese şi o remiză în primele trei etape ale Campionatului Naţional Universitar de fotbal.
Local
Asociațiile de proprietari din Arad vor putea solicita Primăriei căsuțe pentru pisicile fără adăpost pe care le îngrijesc în jurul blocurilor. Acestea vor fi produse și montate de Recons, fără costuri pentru asociații, însă este nevoie de acordul majorității proprietarilor.
ARADON Sport local
Cehoaica Eliska Kazikova a fost performera întrecerii, învingătoare şi la simplu şi la dublu.
Local
Luni, 10 august 2026, au început probele scrise ale examenului de Bacalaureat, a doua sesiune de anul acesta. Evaluarea competențelor s-a desfășurat în perioada 3-7 august.
România
Este ultima șansă pentru legea salarizării unitare și ultima săptămână în care poate fi obținut un acord politic pe această reformă, pentru a putea fi adoptată și promulgată înainte de 31 august, termenul limită pe Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), consideră Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Local
O femeie de 45 de ani, cetățean bulgar, pe numele căreia autoritățile din Grecia emiseseră un mandat european de arestare, a fost depistată de polițiștii de frontieră pe autostrada A1, la Nădlac. Aceasta este acuzată de complicitate la trafic de migranți.
România
Populaţia României a înregistrat, în luna iunie a acestui an, un spor negativ (-7.247 persoane), numărul deceselor înregistrate fiind de 1,6 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
1
Local
Povestea uneia dintre cele mai importante perioade din cariera lui Bruce Springsteen ajunge pe ecranul Cinematografului „Arta” din Arad. Filmul „Springsteen: Eliberează-mă de nicăieri” va fi proiectat joi, 13 august, în grădina de vară, iar intrarea este liberă.
Local
Județul Arad se află sub Cod Galben de caniculă, iar de marți avertizarea va fi ridicată la Cod Portocaliu. Temperaturile vor ajunge până la 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.