aradon.ro Web analytics


Retragerea preşedintelui american, Joe Biden, din cursa pentru Casa Albă aruncă ţara într-un an electoral ameţitor, care nu s-a mai văzut în istoria SUA din 1968, care a fost un „annus horribilis” plin de surprize, marcat de proteste violente, două asasinate şi o retragere prezidenţială similară cu cea de duminică şi care a adus cu sine unul dintre cele mai mari eşecuri electorale pentru democraţi, scrie luni EFE.

Local

Razie de amploare la Ineu: amenzi de 30.000 de lei
INEU. Polițiștii arădeni au desfășurat o razie în orașul Ineu, în urma căreia au fost aplicate amenzi în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei și au fost constatate trei infracțiuni la regimul rutier.

Mapamond

„Albania nu e de vânzare”, mobilizare masivă la Tirana împotriva proiectului imobiliar în care este implicată familia Trump
Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă, la Tirana, în cea mai mare manifestație de până acum a mișcării de protest împotriva unui proiect imobiliar turistic legat de familia președintelui american Donald Trump, transmite duminică AFP. 1

Mapamond

Trump a numit SUA o „capodoperă a istoriei umanității”
La capătul unor ceremonii pentru a 250-a aniversare a SUA, perturbate de condițiile meteo de la Washington, președintele Donald Trump a lăudat sâmbătă Statele Unite, pe care le-a numit „capodoperă a istoriei umanității”, și și-a reluat atacurile împotriva adversarilor săi politici, pe care i-a etichetat drept „comuniști”, relatează AFP. 4

ARADON Sport local

Briana Szabo, medaliată cu bronz balcanic
NOVE MESTO. Rezultat valoros pe plan internaţional obţinut de Briana Szabo. Reprezentanta CSŞ Gloria Arad a câştigat medalia de bronz la Campionatele Balcanice de Atletism în aer liber U18, de la Nove Mesto (Slovenia) în proba de aruncare a ciocanului.

Ştiri sportive

Franța, calificată în sferturi la Cupa Mondială, după o victorie la limită cu Paraguayul (1-0)
Selecționata Franței s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Paraguayului cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, pe Philadelphia Stadium, într-un meci desfășurat la turneul final găzduit de Statele Unite, Canada și Mexic.

ARADON Sport local

Bilanţ de excepţie la jumătatea anului
Secţiile de judo şi sambo de la CS Universitatea Arad au strâns 75 de medalii naţionale.

România

Noi reporturi la tragerile de duminică, la toate categoriile
Un report de 37,72 milioane de lei (7,02 milioane de euro) se înregistrează, duminică, la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la tragerea Noroc este în joc un report cumulat de 7,10 milioane de lei (1,35 milioane de euro).

ARADON Sport local

A murit profesorul şi antrenorul Viorel Mitrea
PĂULIŞ. În săptămâna în care fotbalul arădean s-a despărţit de fostul mare fotbalist Radu Mărginean, o altă veste tristă vine din lumea sportului rege. Profesorul de sport şi antrenorul Viorel Mitrea a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la vârsta de 74 de ani.

Mapamond

Trump critică Europa şi avertizează asupra pericolului „primirii unor delincvenţi din lumea a treia”
Preşedintele american Donald Trump a reiterat sâmbătă criticile sale la adresa politicilor de imigraţie ale ţărilor europene şi a avertizat asupra pericolului de a primi "infractori" din „ţări din lumea a treia”. 8

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.