Statele Unite au anunţat joi o nouă serie de sancţiuni ce au ca ţintă Rusia, o parte din aceste restricţii fiind decise împotriva companiilor din diverse ţări care au legături comerciale cu industria militară rusă, în timp ce Washingtonul încearcă să îngreuneze activitatea complexului militar-industrial rus, mai ales producţia de arme ce înglobează tehnologii avansate şi care sunt folosite în războiul din Ucraina, relatează Reuters şi AFP.
Statele Unite au sugerat Israelului să amâne lansarea ofensivei terestre împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza, în speranţa că s-ar putea da astfel mai mult timp negocierilor pentru eliberarea celor peste 200 de ostatici deţinuţi de gruparea islamistă, a scris duminică ziarul american New York Times, citând oficiali americani, relatează agenţia DPA.
Mapamond
Vicepreședintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formațiunii de extrema dreaptă Liga, și-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului ungar, Viktor Orban, atribuind-o în parte înghețării fondurilor destintate Ungariei de către Uniunea Europeană, relatează EFE.
Mapamond
Armata iraniană a afirmat luni că blocada navală americană, care urmează să înceapă mai târziu în cursul zilei, este „ilegală” și constituie un act de piraterie, avertizând totodată că niciun port din Golf nu va fi în siguranță dacă porturile sale sunt amenințate, relatează AFP.
3
România
Premierul Ilie Bolojan l-a felicitat luni pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria, subliniind că așteaptă cu nerăbdare consolidarea în continuare parteneriatului strategic cu accent pe cooperarea economică și sectorială.
3
ARADON Sport local
OLIMP. În staţiunea de la malul Mării Negre, clubul arădean condus de Alin Câmpeanu şi-a (re)confirmat valoarea, obţinând rezultate remarcabile la Campionatele Naționale de şah ale României pentru Copii și Juniori 2026.
ARADON Sport local
REŞIŢA. Secţia de gimnatică artistică de la CSŞ Gloria Arad (prof. Gabriel Haş şi Claudia Fărcuţ) a participat cu doi sportivi la Campionatul Național Școlar.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 18 din primul eşalon fotbalistic judeţean, Liga 4-Mavros, a fost marcată de surpriza de la Pecica, unde liderul Athletico Vinga a pierdut două puncte preţioase.