Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat marţi pe Joe Biden pentru victoria în alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi s-a declarat 'pregătit pentru o colaborare' cu acesta, a informat Kremlinul într-un comunicat, după votul prin care Colegiul Electoral american l-a confirmat pe Biden ca viitor preşedinte, transmit AFP şi Reuters.
Hackerii au monitorizat traficul de e-mail al Departamentelor Trezoreriei şi Comerţului. Trei surse familiare cu ancheta au declarat că Rusia este considerată în prezent responsabilă pentru atac. Ministerul de Externe rus a descris acuzaţiile ca o altă încercare nefondată a mass-media americană de a da vina pe Rusia pentru atacuri cibernetice împotriva SUA.
La optsprezece ani după ce au rezervat instituţia căsătoriei numai cuplurilor heterosexuale, alegătorii din Nevada au votat copleşitor pentru abolirea acestei măsuri şi includerea în Constituţia acestui stat din vestul SUA a recunoaşterii uniunilor între persoane de acelaşi sex, relatează marţi France Presse.
Mapamond
Beijingul a afirmat luni că evaluează consecinţele deciziei Curţii Supreme a Statelor Unite de a anula o mare parte din taxele vamale impuse de preşedintele american, Donald Trump, şi a îndemnat Washingtonul să ridice măsurile comerciale unilaterale, notează AFP.
România
Planul de intervenție preventivă a fost activat, duminică seară, la nivelul Aeroportului Internațional Henri Coandă București după ce o aeronavă cu 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului a semnalat activarea unui senzor de presurizare la nivelul cabinei.
Local
Postul Paștelui sau Postul Mare este cea mai importantă perioadă de post din calendarul creștin. El simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune prin care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Paște — Învierea lui Iisus Hristos.
1
România
Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, a informat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, potrivit Agerpres.
2
Local
Deși avea ordin de protecție și nu se putea apropia de fosta soție, un bărbat din Mișca a decis să încalce această restricție și a fost arestat.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că aşa-numitele "taxe reciproce" pe care le-a decretat din 2025 sunt ilegale, transmite AFP.
1