Mai multe persoane au fost împuşcate mortal şi altele au fost rănite după ce o persoană înarmată a deschis focul, miercuri, la San Jose, în statul California, într-un spaţiu gestionat de Autoritatea de transport din comitatul Santa Clara din apropierea celui mai mare aeroport din oraş, relatează Reuters, AFP şi dpa.
Guvernul rus a aprobat vineri aşa-numita lista "cu ţări neprietenoase", în care au fost incluse doar SUA şi Cehia, conform unui ordin executiv publicat de portalul oficial rusesc de informaţii juridice, într-o perioadă de tensiuni persistente între Moscova şi statele occidentale, informează TASS, Reuters şi AFP.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a declarat vineri că a acceptat să continue discuțiile cu Iran pentru a pune capăt războiului, dar că armistițiul în vigoare din aprilie este în prezent „terminat”, relatează AFP.
Mapamond
Comisia Europeană a ordonat vineri companiei Meta să modifice interfețele platformelor Facebook și Instagram, pe motiv că creează prea ușor dependență, informează AFP. În caz că gigantul fondat și condus de Mark Zuckerberg nu se conformează, este pasibil de o amendă de până la 6% din cifra de afaceri la nivel mondial.
Mapamond
Un avion Ryanair care zbura de la Salonic la München s-a întors în siguranță pe aeroportul din Salonic după ce a suferit o defecțiune gravă la motor în timpul zborului.
Local
Incendiul a izbucnit la un lan de grâu în Curtici, focul manifesftându-se pe aproximativ 50 de hectare.
ARADON Sport local
Şimandul a găzduit Cupa Fair Play, ediţia 16 şi Crosul Olimpic, ediţia 14.