Scandal la Primăria Almaș! Un bărbat din comună, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a făcut scandal în instituție, a furat telefonul viceprimarului și a plecat. Angajații primăriei au mers pe urmele scandalagiului pentru a recupera telefonul. Și l-au găsit. Pe un morman de lemne aflate lângă birtul din comună, loc frecventat de bărbat. Acesta nu este străin de problemele cu legea. Potrivit informațiilor noastre, bărbatul este recidivist.
Șapte bărbați s-au ales cu dosare penale pe numele lor, weekendul trecut, după ce polițiștii i-au depistat în trafic, conducând mopede sau autoturisme, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar în două dintre cazuri, cei aflați la volan nici nu dețineau permise de conducere. Mai mult de atât, unul dinte autoturismele conduse avea certificatul reținut, iar o altă mașină figura ca nefiind înmatriculată.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
1
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
2