Arad. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, susţine, în cadrul unui comunicat de presă, că sunt revoltătoare afirmațiile făcute de președintele A.N.R.S.C. Doru Ciocan astăzi, la Conferinţa naţională organizată de ULALA, cu privire la motivul neacordării subvențiilor guvernamentale pentru energia termică pentru Arad şi afirmă că „Aradul a primit ultima tranșă de ajutor guvernamental pentru CET Hidrocarburi în anul 2011”.
ARAD. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Arad anunţă intrarea în vigoare a legislaţiei noii Politici Agricole Comune, după anul 2013.
ARAD. Deputatul Dorel Căprar anunţă că fermierii români vor primi, începând din această săptămână, avansul de 50% din plăţile pe suprafaţă, respectiv 61 de euro pe hectar. Diferenţa până la 160 de euro pe hectar va fi plătită după 1 decembrie, iar Guvernul speră ca până în martie va reuşi să finalizeze integral plăţile pe suprafaţă.
ARAD.Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a anunţat că a fost aprobată ordonanţa de subvenţionare a motorinei pentru agricultură. Pentru anul 2013 s-au alocat 125 milioane lei, iar 2014-430 milioane lei.
Trei asociaţii din judeţul Arad au beneficiat de bani de la stat pentru activitatea socială desfăşurată.
România
Doi judecători din completul de la Tribunalul București, care are pe rol dosarul de propagandă legionară al lui Călin Georgescu, nu au reușit să cadă vineri de acord dacă se începe judecata pe fond sau trimit cauza înapoi la Parchet.
România
Consiliul Concurenței a anunțat declanșarea unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al CFR SA, compania națională care administrează infrastructura feroviară electrificată din România.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
1
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.