NYIREGYHAZA. Campionatul maghiar de volei pe plajă a programat, la Nyiregyhaza, a doua etapă, una dominată de perechea română Marius Maskovits / Moisă Abrudan.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și CS ProVolei, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, au organizat ediția din acest an a Cupei UVVG la volei pe plajă. Iată rezultatele consemnate:
TG. MUREȘ. Al doilea turneu zonal al Cupei „FR Polo”, destinată copiilor născuți în anii 2000-2001 s-a desfășurat la Tg Mureș, poloiștii de la CS AMEFA Arad obținând, precum în primul turneu, desfășurat la Oradea, un singur succes, 6-5 (3-0, 0-1, 1-4, 1-1) cu Torpi Tg. Mureș.
TG. MUREȘ. Un număr de 4 succese au realizat poloiștii arădeni participanți în Campionatul Național de juniori III (1998-1999) în turneul cu numărul doi, disputat la Tg. Mureș.
Dorin Pârvan a obținut argintul, iar Tiberiu Barbazan a fost al treilea în întrecerea continentală a juniorilor de la greco-romane.
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.