ARAD. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a lansat luni campania „Află valoarea pământului tău! Recoltează fonduri europene!”, în cadrul căreia fermierii vor fi informaţi cu privire la fondurile alocate schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2010, precum şi la modalitatea de accesare a acestora.
CJA va modifica hotărârea privind indicatorii tehnico-economici ai noii secții TBC care se construiește în Grădiște.
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
La inițiativa Consiliului Județean Arad, o delegație din județul nostru a efectuat o vizită oficială în Verona.
1
Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective.
1
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.