Denis a împlinit șapte ani și pentru că visul lui este să devină polițist când va fi mare, astăzi, la școală, oamenii legii, alături de oameni de bine, i-au pregătit o surpriză.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
2