Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Peregu Mare, este bănuit că, în cursul acestui an, împreună cu un membru al familiei, ar fi produs şi comercializat ţigarete provenite din contrabandă. Prejudiciul cauzat în acest dosar este de 50.000 de euro.
Cele mai multe se înregistrează în mediul urban, majoritatea pacientelor fiind tinere de până la 24 de ani.
ARAD. Trei persoane au venit de la 130 de kilometri să protesteze la Arad, în timp ce alte două persoane au bătut 70 de kilometri pentru a-şi spune of-ul referitor la tăierile ilegale ale pădurilor.
ARAD. Aproape 500 de iubitori ai mişcării din România s-au înscris la ediţia din acest an a Supermaratonului Békéscsaba - Arad, ajuns la ediţia a XVIII-a, care va avea loc la finele săptămânii.
ARAD. Sâmbătă, de la ora 10,00, Sala de spectacole a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad s-a dovedit prea mică pentru sutele de copii veniţi din mai multe judeţe şi din alte ţări, pentru a-şi încerca forţele în cadrul concursului internaţional de dans și muzică „Ghiocelul de Argint”.
Mapamond
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică; conform sondajelor de la ieșirea de la urne, ea este prima clasată din cei 26 de candidați, însă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, deoarece nu a obținut majoritatea, transmite Xinhua.
Mapamond
Aleksandar Vucic admite că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 25-10-2026 sunt următoarele:
Local
PÂNCOTA. Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din cadrul Poliției Orașului Pâncota, au desfășurat o activitate informativ-preventivă în piața din orașul Pâncota, județul Arad.
Local
ARAD. Două persoane au fost bătute într-un parc din Vlaicu, după ce au refuzat să le ofere țigări unor necunoscuți. După ce i-au „pedepsit” pe cei care nu au vrut să își împartă țigările cu ei, agresorii, doi adolescenți de 17 ani, au dispărut.
2
Local
SEBIȘ. Un tânăr de 27 de ani, angajat al unui ocol silvic din zona Sebișului, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi comis o serie de infracțiuni la regimul silvic.
Local
Cea de-a VII-a ediție a Balului Comunității Arădene, organizată sâmbătă, 24 octombrie, la Filarmonica Arad, a adus împreună educația, cultura și solidaritatea, într-un eveniment dedicat celor care se remarcă prin realizările lor și celor care au nevoie de sprijin.