SĂVÂRŞIN. Reşedinţa regală de la Săvârşin nu este o atracţie pentru Regele Mihai doar în sezonul rece, ci şi în plină vară. Majestăţile lor Regele Mihai și Regina Ana, alături de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu, au venit de sâmbătă la domeniul de la Săvârşin.
Primarul localității Săvârșin arată cu degetul către fosta administrație pentru neregulile apărute la lucrările din comună.
SĂVÂRŞIN. Regele Mihai I și Regina Ana vor petrece vara acestui an la reşedinţa de la Săvârşin. Zilele trecute, au fost puse la punct ultimele detalii privind şederea Majestăților Lor la Castelul Regal de la Săvârşin.
SĂVÂRŞIN. O bisericuţă ortodoxă urmează să fie construită pe Domeniul Regal de la Săvârşin. Chiar dacă obiectivul se află deocamdată în faza de proiect, se ştie cu certitudine că interiorul sfântului lăcaş va fi împodobit cu o icoană pe care Patriarhul Ierusalimului a dăruit-o Principelui Radu şi Principesei Margareta.
SĂVÂRŞIN. A fost mare onoare pentru credincioşii din Săvârşin să-i aibă alături de ei, la slujba din a doua zi de Paşti, pe Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
1
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.