ARAD. Conform tradiţiei, Familia Regală va petrece, şi în acest an, Crăciunul la Săvârşin. Principele Radu oferă mai multe detalii pe blogul personal.
ARAD. Deputatul PSD Dorel Căprar s-a deplasat joi la Săvârşin pentru a asculta problemele cetăţenilor din zonă şi a încerca să găsească soluţii la dificultăţile cu care se confruntă aceştia.
ARAD. Evenimentul va avea loc în perioada 4 – 8 septembrie, în cadrul Festivalului de Literatură ”Dorel Sibii”. Tabăra de creație a debutat în anul 2007.
Altețele Lor Regale Principesa Margareta şi Prinicipele Radu au încercat să readucă în Castelul Regal atmosfera creată atât de subtil și de insipirat de Regina Elena.
Un autoturism a ars azi dimineaţă în satul Căprioara, la fel şi acoperişul magaziei care adăpostea maşina.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
2
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.