ARAD - Conducta Arad-Szeged, una dintre cele mai importante la nivel naţional, va deveni funcţională din 20 iulie.
Vali Ghionea (25 de ani), extrema dreapta a naţionalei României, va juca pînă la sfîrşitul actualului sezon la UCM Reşiţa, echipa pregătită de Aihan Omer.
ARAD - Conductele Arad-Szeged şi Arad-Maşloc, pe
lista investiţiilor Transgaz pe anul 2010.
ARAD - Mulţi dintre arădenii care vor, dar nu pot
să aibă copii, se adresează unei clinici din
Szeged.
SZEGED - Un accident rutier în care a fost implicat
un autocar român s-a soldat cu 12 persoane
rănite. Incidentul a avut loc între
localităţile Szeged şi Mako. Autocarul venea
din Spania, iar la bord se aflau 52 de persoane.
Mapamond
Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineață cu aproape 19%, la aproape 111 dolari, după ce crescuse deja cu aproximativ 28% săptămâna trecută, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever piețele energetice și afecta creșterea economiei mondiale, transmit DPA și Reuters.
România
Sfinții 40 de Mucenici și-au dat sufletele în mâinile Domnului în timpul împăratului Liciniu (308-324), în ziua în care sunt sărbătoriți de Biserică, la 9 martie.
Local
Un tânăr de 23 de ani, din județul Timiș, a fost prins la aproape o lună după ce a furat o mașină de pe raza comunei Șimand
Local
Siguranța în mediul școlar, precum și drumul elevilor spre școală rămân o preocupare permanentă a polițiștilor, în ultimele două săptămâni oamenii legii organizând activități educative in șase școli din județ.
România
O femeie a fost ucisă de propriul fiu într-un apartament de pe strada Gheorghe Ranetti. După crimă, bărbatul a ieșit în fața blocului și a avariat două mașini cu bolovani, iar vecinii au sunat la 112. Suspectul, rănit la mâini, a fost dus la Spitalul Județean, iar poliția a deschis o anchetă.
Mapamond
Președintele francez, Emmanuel Macron, a discutat duminică cu omologii săi american, Donald Trump, și iranian, Masoud Pezeshkian, înaintea unei vizite luni în Cipru, având ca scop consolidarea securității în jurul acestui stat membru al UE și în estul Mediteranei în fața escaladării regionale provocate de războiul din Iran, relatează AFP.