Descoperire macabră în căminul 15 din Complexul Studențesc din Timișoara. Medicii de la ambulanță și pompierii au găsit o tânără de 24 de ani decedată. Totul după ce iubitul ei a sunat de două ori de peste hotare la 112 pentru a anunța că fata se simte rău. Ambulanța privată care a intervenit inițial la caz a plecat pentru că tânăra... nu a răspuns la ușă.
Femeia a fost ridicată în această dimineață de la domiciliul ei din Nădlac, în urma a două percheziții desfășurate de DIICOT Timișoara. În mediul virtual, tânăra în vârstă de 33 de ani, din Nădlac, şi-a exprimat în mod explicit susţinerea faţă de organizaţia teroristă din Orientul Mijlociu şi a manifestat constant opinii radical anti-occidentale, aceasta arătându-și disponibilitatea de a lupta de partea fundamentaliștilor islamici.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Local
Evenimentul e programat pe 1 aprilie, ora 15, în Sala Ferdinand şi online. Pot participa toţi cei interesaţi.
1
Mapamond
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters.
2
România
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028.
2
România
Relaţia dintre România şi Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale şi economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declaraţiilor comune susţinute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico.
1