Cu toate că fasolea cu ciolan sau cu cârnați este considerată mâncarea tradițională de Ziua României, arădenii nu au avut ocazia să guste așa ceva. Probabil, comercianții au constatat, cu ocazia celorlalte chermeze, că nu este rentabil să faci preparate la ceaun, așa că în tot târgul nu există niciunul. Așa că, nici fasole, nici tocăniță. Sunt, în schimb, sărmăluțe gătite la Kuktă-că tot e Ziua României, patru sărmăluțe/10 lei! Nu prea te lasă inima să dai zece lei pe patru înghițituri, nicio problemă, la același preț cumperi trei mici și un sfert de cartof auriu. Sau, dacă vrei, una bucată cârnat de 100 grame, la șase lei, plus un mic și sfertul de cartof. Pâinea, muștarul și mujdeiul sunt gratis.
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3