Guvernul Ponta negociază cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) reducerea CAS cu 5%
ARAD. Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Ştefan Neaga, anunţă că şoferii nu vor fi nevoiţi să plătească taxă pentru autostradă nici în anul care vine.
Statul nu mai restituie taxa de înmatriculare decât eşalonat, în cinci ani. La Arad au fost suspendate plăţile.
ARAD. Într-o lună martie extrem de bogată în evenimente – Final Four-urile Ligii Europei Centrale (Alba Iulia, 15-16 martie) şi Cupei României (Târgovişte, 28-29 martie) - , oficialii campioanei en-titre din baschetul feminin românesc se gândesc şi la viitor.
Două complete speciale la secţia de contencios administrativ pentru judecarea dosarelor de restituirea taxei de poluare şi de mediu.
Mapamond
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, „le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi”, relatează EFE.
Local
Prof. Univ. dr. Lavinia Betea pleacă în „turneu” în trei localități idn județ, cu „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului - Adevăr, propagandă și Fake-News”.
Local
Șapte cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră
Local
Jandarmii arădeni au avut zeci de misiuni pentru siguranța competițiilor sportive în sezonul 2025-2026.
Local
Noaptea Bibliotecii Arădene revine la Arad. Spectacol, poezie, concerte și ateliere până târziu în noapte.
Local
Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană.
Local
În vârstă de 19 ani, Georgiana Gligor se pregăteşte să cucerească scena internațională, țintind coroana Princess of Universe 2026.
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat joi că una dintre măsurile din programul său de guvernare este înfiinţarea unei singure Poliţii naţionale, respectiv un singur tip de poliţist pe tot teritoriul României, şi un singur punct de lucru al statului cu cetăţeanul, indiferent dacă are nevoie să-şi reînnoiască buletinul, să înmatriculeze un autoturism sau să îşi facă paşaport.