ARAD - În acest an, eveniment special în deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru Clasic de la Arad.
ARAD - Complexul Muzeal Arad şi Teatrul clasic „Ioan Slavici” din Arad vă invită să redescoperiţi nume şi locuri ce ţin de mitologia culturală a Aradului într-o apariţie editorială recentă, însoţită de nenumărate imagini de epocă: „Caietele Herminei” (editura Peter Pan, 2010), scoase la lumină de Rodica Ţabic şi Adriana Popescu.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.
Din lungimea totală de 4 kilometri a șoselei, pe 2,5 kilometri e nevoie de realizarea unor ziduri de sprijin.