ARAD - O întâlnire cu opera lui Luigi Pirandello, în Festivalul Interetnic de Teatru de la Arad.
ARAD - Cu ocazia zilelor Aradului, arădenii şi nu numai sunt invitaţi în holul teatrului să vadă o demontraţie de modelism ferovoar. Este un lucru mai rar care se poate vedea la noi, arădenii sunt invitaţi aşadar să admire realitatea în miniatură creată de Trains Adected şi pasionaţii din Arad.
Local
Numărul pacienților tratați în acest regim a crescut constant în ultimii ani, urmând trendul național. Comparativ cu 2022, numărul spitalizărilor de zi a ajuns de la 19.700 la peste 30.000.
Local
Premii și mențiuni obținute la fazele naționale ale olimpiadelor de Limba și literatura română pentru minorități și la Limba și literatura germană maternă
UT Arad
Nume importante din fotbalul juvenil european, dar și Gică Hagi, au luat cuvântul la eveniment.
România
Președintele PNL, prim-ministrul Ilie Bolojan, i-a transmis miercuri președintelui Nicușor Dan faptul că își asumă în continuare mandatul de premier.
2
Local
În timpul unei vizite de Crăciun în satul lor din Ungaria, un frate și o soră se confruntă cu schimbarea şi nostalgia.
Local
Locul de deputat vacantat după plecarea dintre noi a lui Dan Artimon a fost ocupat de Ciprian Vărșan.
Local
Un bărbat din Lipova și-a bătut fiica după ce fata de 15 ani „ar fi purtat o discuție cu un băiat, iar în cadrul acelei conversații ar fi râs la o glumă a acestuia”.
1
Local
Șase proiecte educaționale, însumând 250.000 de lei, vor fi finanțate prin Fundația Comunitară Timișoara.