Duminică, 28 septembrie, ora 19, în sala mare a TCIS, „Dush(i) cu preshu” - după „Preşul“ de Ion Băieşu.
Spectacolul, care a încheiat stagiunea 2013-2014 la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, „Revizorul”, se reia sâmbătă seara, de la ora 19.
Duminică, 28 septembrie, ora 11.00, în sala de pe str. Episcopiei a Trupei de Marionete a TCIS.
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad vă propune, pentru acest weekend, două spectacole care se pare că au fost realizate cu un scop precis: acela de a umple sala mare a teatrului arădean ori de câte ori sunt programate!
ARAD. Actorii arădeni vor fi prezenți în 25 septembrie, la Oradea, unde se desfășoară ediția a doua a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), în cadrul căreia are loc și ediția XX a Festivalului Internațional de Teatru Scurt (FITS), Festivalul de Teatru Fringe și Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia.
ARADON Sport local
MOGOŞOAIA. După ce Andreea Şuşcă, Ovidiu Haţegan, Mircea Ardelean şi Cristian Căşuţ au trecut cu brio peste testele susţinute cu loturile de arbitrii din primele două eşaloane ale fotbalului românesc, la rând au venit „cavalerii fluierului” din Liga 3 şi cei care aspiră la acest statut.
UT Arad
BUCUREŞTI. Înfrângerea de pe terenul liderului la zi, Univ Craiova, nu i-au resemnat pe cei de la FCSB şi nici pe specialiştii care nu concep un play-off fără gruparea campioană.
1
Local
Betonul podului reabilitat din Șicula se sfarmă, scările „pleacă la plimbare”, iar Consiliul Județean acuză un... scandal politic.
Local
Încă din luna mai a anului trecut, judecătorii Curții Supreme amână sentința în dosarul concursurilor măsluite din Ministerul Agriculturii.
UT Arad
Pospelov a fost văzut și cel mai bun jucător al meciului UTA – FC Botoșani.