Compania de teatru maghiar din Arad va participa la două festivaluri, până la sfârşitul lunii iulie.
Arad. 25 iulie. Data la care se va decide cine este cea mai frumoasă dintre arădence în acest an. Este data la care are loc finala concursului județean Miss Arad 2014.
ARAD. Spectacolul programat pentru seara de miercuri, 16 iulie, începând cu ora 20.30, aduce la Teatrul de Vară patru soliști ai Baletului Operei de Stat din Viena. Intrarea este liberă.
ARAD. Vremea capricioasă nu este o piedică în desfășurarea spectacolului din această seară, „Sub Zodia Mariei” ce se va desfășura, în această seară, la Teatrul de Vara din Arad, unde a fost deja montat un cort pentru ca evenimentul să aibă loc în cele mai bune condiții.
ARAD. Evenimentele de la Teatrul de Vara Ethos continuă miercuri, 9 iulie, de la ora 20.30, cu spectacolul ”Sub zodia Mariei”. Intrarea este liberă.
Local
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.
Local
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament.
ARADON Sport local
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.
Local
Tema în jurul căreia a fost concepută ediția din acest an este „Statutul femeii în societatea contemporană în contextul multiplelor crize suprapuse”.
România
România are nevoie urgent de un guvern cu puteri depline care să schimbe direcția greșită, a afirmat miercuri președintele PSD, Sorin Grindeanu.
Local
Registrul Auto Român anunță că programările se fac gratuit pe site-ul instituției, în timp ce taxele cerute de alte site-uri sunt doar țepe.
Local
Consilierii județeani au votat alocarea din excedent a întregii sume necesare pentru drumul Sâmbăteni-Ghioroc.
Local
Europarlamentarul arădean a participat la Ziua Conectării Europei, desfășurată la Bruxelles.