Ora 19,00 – sala Studio – Teatrul ACT Bucureşti – CAPRA CU TREI IEZI (Un studiu gastronomic), regia – Alexandru Dabija
Eurounderground şi Euromarionete pregătesc astăzi publicului arădean patru spectacole de excepţie.
De astăzi, Festivalul Internaţional de Teatru EUROUNDERGROUND îşi deschide porţile.
Ora 19,00 – sala Studio – Teatrul ACT Bucureşti – 9 GRADE LA PARIS, regia – Peter Kerek
Eurounderground şi euromarionete, două regaluri de teatru care vor delecta arădenii între 17 mai şi 27 mai.
România
Planul de intervenție preventivă a fost activat, duminică seară, la nivelul Aeroportului Internațional Henri Coandă București după ce o aeronavă cu 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului a semnalat activarea unui senzor de presurizare la nivelul cabinei.
Mapamond
NASA a anunţat că intenţionează să lanseze la 6 martie misiunea Artemis 2, în cadrul căreia astronauţii vor zbura în jurul Lunii pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, transmite AFP.
1
Local
Postul Paștelui sau Postul Mare este cea mai importantă perioadă de post din calendarul creștin. El simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune prin care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Paște — Învierea lui Iisus Hristos.
România
Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, a informat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, potrivit Agerpres.
Local
Tânăra este din Dezna, iar în urma deciziei de a conduce deși nu avea permis s-a ales cu dosar penal.
1
Local
Deși avea ordin de protecție și nu se putea apropia de fosta soție, un bărbat din Mișca a decis să încalce această restricție și a fost arestat.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că aşa-numitele "taxe reciproce" pe care le-a decretat din 2025 sunt ilegale, transmite AFP.
Mapamond
Pakistanul a afirmat într-un comunicat datat 21 februarie, dar publicat abia duminică la primele ore, că a lansat atacuri aeriene asupra unor obiective din Afganistan, informează Reuters.
1
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat un control la o societate comercială din Pâncota, descoperit sute de articole contrafăcute.