ARAD - Liberalii arădeni acuză administraţia oraşului de cheltuieli nejustificate.
ARAD - Managerii instituţiilor de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Local vor fi evaluaţi.
ARAD - Din domeniul teatrului, UNITER şi Teatrul de Marionete Arad vor fi finanţate cu sume substanţiale.
ARAD - Teatrul de Marionete prezintă duminică, 15 noiembrie, de la ora 11, spectacolul „Spărgătorul de nuci".
ARAD - La Teatrul de Marionete a avut loc, ieri, deschidere festivă a „Săptămânii educaţiei” la care au participat reprezentanţi ai IŞJ şi CCD Arad, ai universităţilor arădene şi oficialităţi locale.
România
Antoniu Martin, istoric și analist politic, vorbeşte despre relaţiile dintre România şi Statele Unite ale Americii în perioada Războiului Rece.
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
2
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
6