Centrul Cultural Judeţean Arad propune o nouă seară de poveste miercuri, 6 iulie, începând cu ora 20:00. Pe scena Teatrului de vară, aflată în incinta centrului cultural, pe strada George Bariţiu, va urca inegalabila Adriana Trandafir, un nume care se confundă cu tot ceea ce înseamnă spectacol şi teatru la noi în ţară.
Centrul Cultural Judeţean Arad ne „îmbie” la un nou episod cultural de excepţie. Miercuri, 15 iunie, de la ora 20:00, nume mari ale scenei din România vor urca pe scena Teatrului de Vară aflat în incinta Centrului Cultural, de pe strada George Bariţiu. Maia Morgenstern ne prezintă spectacolul „Între ciocan şi nicovală”, regizat de Horaţiu Mălăele.
Schimbare la Festivalul Internaţional de Teatru Nou de la Arad! Organizatorii FITN4 anunţă că „în programul celei de-a şaptea zile de festival, concertul trupei SUBCARPAŢI, programat în cel de-al doilea weekend de festival – ca un respiro după 18 spectacole de teatru – va avea loc vineri, 13 mai, ora 20.00 la Teatrul de Vară (de pe strada George Bariţiu), şi nu în Sala Mare a Teatrului Ioan Slavici, ora 22.30, aşa cum era anunţat iniţial”.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
2