ARAD. Sala de tenis de masă a CS Municipal Arad a fost gazda fazei județene, pentru elevii de gimnaziu și liceu, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (O.N.S.Ș.), la care au participat un număr de 63 elevi din municipiu și județ.
UPDATE: În ultimul tur al calificărilor la Australian Open, Marius Copil îl va întâlni pe australianul Omar Jasika, locul 567 ATP, care a trecut de un alt reprezentant al Australiei, John-Patrick Smith, poziţia 201 în clasamentul mondial, scor 6-7(5), 6-3, 12-10.
MELBOURNE. Tenismenul arădean Marius Copil, locul 194 ATP, îl va întâlni pe argentinianul Horacio Zeballos, poziţia 124 în ierarhia mondială, în runda inaugurală a calificărilor de la Australian Open.
ARAD. Sala de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Arad (Complexul „Emil Prokopecz”), va fi, miercuri, 14 ianuarie, gazda etapei judeţeane a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ) la tenis de masă – gimnaziu şi liceu, atât la feminin, cât și la masculin.
ARAD. Aradul, un centru de tradiție al tenisului de masă românesc, va găzdui un singur eveniment național pe parcursul anului 2015: Campionatul Național de juniori III (22-24 mai). În rest, iubitorii „ping-pong-ului” din orașul nostru trebuie să se mulțumească cu o eventuală partidă din Superliga Națională feminină sau Divizia A masculină, competiții în care CS Municipal Arad are reprezentante.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației.
România
Președintele Nicușor Dan a criticat marți abordarea PNL și USR în privința unui eventual sprijin din partea sa pentru a prelua guvernarea, șeful statului subliniind că pentru a conduce o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică „nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%”.
România
Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o „falsă dezbatere” că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații „interesante” despre parcursul lui Călin Georgescu.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că Alianța pentru Unirea Românilor este considerată un partid populist și izolaționist, a cărui carte de vizită este „scandalul”, iar venirea acestei formațiuni la guvernare ar fi însemnat, într-o săptămână, retrogradarea ratingului de țară.
Mapamond
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan spune că nu vrea să intre într-o dezbatere „politică” dacă Ilie Bolojan a fost sau nu a fost un premier „bun”.