ARAD. Sită tot mai deasă la turneul feminin de tenis care se dispută în această săptămână în incinta bazei „Activ”, în cursa pentru trofeu rămânând 16 jucătoare din cele 70 înscrise la startul acestuia.
Nereușind să obțină viză pentru Canada, Marius Copil pregătește US Open-ul pe malul Mureșului, Grand Slam la care în „căsuța” antrenor nu va mai figura Andrei Mlendea, ci arădeanul Mircea Paar.
ARAD. Prima zi a tabloului principal din cadrul Trofeului „Ilie Năstase” a oferit, pe arena centrală, două partide maraton, întinse pe durata a șase ore, în care au abundat loviturile executate cu măestrie, momentele de spectacol, dar și scene de nervozitate extremă.
A 10-a ediție a turneului de tenis feminin Trofeul "Ilie Năstase" l-a avut ca oaspete, astăzi, pentru aproximativ două ore, pe însuși marele campion care dă numele turneului.
ARAD. Hotelul „Coandi” a fost, azi, gazda unei conferințe de presă în cadrul căreia s-au stabilit tablourile principale ale Trofeului „Ilie Năstase” la tenis feminin, competiție înscrisă în calendarul Federației Internaționale de Tenis (ITF), dotată cu premiii de 10.000 de dolari. Vezi tablourile de concurs și programul zilei de marți.
Mapamond
Vicepreședintele american JD Vance a ajuns sâmbătă în Pakistan, unde sunt programate negocieri între Statele Unite și Iran pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, conform AFP și Reuters
Local
Arădenii care vor participa la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte neobișnuit de rece pentru această perioadă. Potrivit prognozei meteo, temperaturile vor coborî sub pragul de îngheț în cursul nopți.
ARADON Sport local
CHIȘINEU CRIȘ. După ce a revenit acasă, de la Deva, Daniel Cherecheși a pus la punct o bază de selecție pentru copii.
România
Loteria Română suplimentează cu 350.000 de lei fondul de câștiguri pentru Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști organizate sâmbătă, 11 aprilie, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor avea loc câte două extrageri, una principală și una suplimentară.
ARADON Sport local
Viitorul a pierdut în play-off, Sântana și Pecica s-au impus în play-out!
Local
Din anul 2000, procesiunea se face pe drumul de la mănăstire spre satul Bodrogul Nou, drum pe care au fost amplasate 14 cruci, fiecare având câte o icoană cu una din cele paisprezece opriri, conform mărturiilor Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții.
3
Mapamond
SUA. Fosta vicepreședintă americană Kamala Harris, care a pierdut alegerile prezidențiale din 2024 în fața lui Donald Trump, a declarat vineri că ia în considerare o nouă candidatură pentru Casa Albă în 2028, relatează AFP.
2
România
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Ioan Meiu, urmând să fie oferită delegaților eparhiilor BOR prezenți la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.