Trei victorii la rând cu jucători din Top 100 ATP a înregistrat tenismanul arădean Marius Copil (28 ani, 93 ATP) la turneul ATP de la Basel (Elveţia - premii 1.984.420 euro). Ultima a venit în primul tur al tabloului principal, 6-2, 7-6(8) cu americanul Ryan Harrison (26 ani, 59 ATP), după ce în calificări a trecut de sârbul Lajovic (49 ATP) și neamțul M. Zverev (72 ATP).
România
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Local
Pentru a evita ca jumătate din parcările de pe centru să fie ocupate de aşa-zise persoane cu dizabilităţi, CLM a introdus o prevedere restrictivă în Regulamentul parcărilor din municipiu.
2
Local
Aflate la cea de-a noua ediție, Zilele Fitoterapiei Moderne au fost deschise la Arad.