Elita fotbalului arădean, oameni de afaceri, personalităţi şi prieteni de-o viaţă ai lui Ionuţ Popa au ţinut să fie martori, joi după-amiază, la inaugurarea terenului de mini-fotbal din cartierul Subcetate, care poartă numele antrenorului arădean.
Nădlac - Poliţiştii au fost sesizaţi de Mihalache B. că pe un teren intravilan ce îi aparţine, din Nădlac pe Calea Aradului, angajaţii unei firme care ocupă ilegal suprafaţa de teren şi după ce lucrările de construcţie au fost sistate, efectuează lucrări de construcţie.
ARAD - Debutul cu dreptul din cupele europene a fost dat
uitării de către CSU Aurel Vlaicu. Trupa
pregătită de Ovidiu Şerban îşi
măsoară cu atenţie paşii
până la derby-ul cu Universitatea Timişoara
(11 octombrie, Arad), din cadrul aceleiaşi
competiţii.
În etapa de vineri, ora 18, programată în Liga III, reprezentantele Aradului evoluează în faţa proprilor suporteri, după următorul program:
ARAD - Registrul Auto Român (RAR), filiala Arad, va
primi, cu ajutorul Ministerului Transporturilor, un teren
aflat în vecinătatea sediului de la ieşirea
din oraş spre Nădlac.
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.