CLUJ-NAPOCA. Reprezentanţii Comisariatului
Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj
(CJPC) au pus la dispoziţia presei două
declaraţii în scris primite de aceştia din
partea Coca-Cola România cu privire la distribuirea
cu rol de testare a unor sucuri. Potrivit directorului
CJPC, Mircea Radu, în data de 19 octombrie la sediul
protecţiei consumatorilor au venit două
declaraţii scrise care se bat cap în cap
în ceea ce priveşte conţinutul.
ARAD - Universitatea de Vest “Vasile
Goldiş” în cooperare cu Colegiul
Naţional „Moise Nicoară” au
participat la pre-testare gratuită Cambridge engleza
de afaceri, oferită de Consiliul Britanic.
ARAD - Oferă posibilitatea tuturor instituţiilor
şi firmelor interesate să participe la module de
pregătire lingvistică – limba engleză,
spaniolă - intensiv. Durata modulului este de 3 luni
şi se soldează cu eliberarea unui certificat de
absolvire din partea universităţii.
ARAD - Diplomele false eliberate de univeristăţi din ţară, în domeniul stomatologiei, provoacă scandal şi la Arad.
Mapamond
Mai mulți avocați au intentat luni procese la înalte curți din întreaga Japonie, cerând anularea alegerilor de duminică pe motiv de neconstituționalitate, transmite Kyodo.