ARAD. Un imobil de pe o stradă din zona centrală a municipiului bate recordul la intervențiile echipei de la Compania de Apă Arad.
ARAD. Primăria vrea să treacă la a doua etapă de reabilitare termică, să înlocuiască ţevile şi să monteze module termice în oraş.
SÂNTANA. Doi minori, de 10 şi 12 ani, ambii din Sântana, au pus pe jar autorităţile din localitate. Poliţiştii au descoperit că aceştia au tăiat instalaţia de cupru a unui imobil din localitate.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
1