Tragedie într-o familie din Timișoara, miercuri seară. Un bărbat de 66 ani a fost găsit mort, iar fiica lui, în vârstă de 38 ani, a ajuns în stare gravă la spital. Cei doi locuiau într-un apartament racordat la Colterm și se încălzeau cu ajutorul aragazului. Polițiștii au deschis un dosar penal. Tânăra de 38 ani a ajuns la spital cu insuficiență respiratorie și intoxicație cu monoxid de carbon.
UT Arad
Patru titulari, două rezerve neutilizate și o „alarmă”. Din Alomerovic nici nu a fost în lot.
ARADON Sport local
Unirea a câștigat lejer derbyul local cu Progresul, iar Viitorul a dat lovitura la Cugir.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
4
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.