Arădenii au fost prinși de polițiștii din Timișoara în noaptea de 25 spre 26 august, în zona Ștrandului Termal din municipiu, având spre vânzare un pui de leu în vârstă de aproximativ două-trei săptămâni pentru care nu dețineau acte de proveniență, anunță news.ro. Puiul de leu a fost predat Grădinii Zoologice din Timișoara spre îngrijire.
O altă bicicletă a fost furată la Timișoara, din zona centrală. A fost legată în fața unei farmacii, pe timpul nopții, iar dimineața nu mai era. Păgubitul recunoaște că în seara aceea a uitat să ia bicicleta în apartament. A luat-o altul... Campania „Ți s-a furat bicicleta, TION te ajută să o găsești!” continuă.
Mapamond
Autoritățile elvețiene i-au audiat proprietarii francezi ai barului Le Constellation din stațiunea de schi Crans-Montana, după ce un incendiu devastator în subsolul localului a provocat moartea a 40 de persoane și rănirea a peste 100, relatează Reuters și AFP.
România
Descoperirea șocantă a avut loc în prima zi a anului 2026 (1 ianuarie).
Local
Viitorii miri care își planifică nunta în anii 2026 și 2027 trebuie să țină cont de rânduielile Bisericii Ortodoxe, care prevăd anumite perioade de post și zile de sărbătoare în care nu se oficiază cununii religioase.
Mapamond
Un bărbat de circa douăzeci de ani s-a dezbrăcat complet vineri în fața împăratului Japoniei și a familiei sale, care salutau publicul cu ocazia Anului Nou, a relatat presa japoneză, preluată de AFP.