Local
Adminstrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenționări Cod galben de vreme geroasă, ce vor viza treptat întreaga țară, până miercuri dimineața.
Mapamond
Aeroportul Internaţional Frankfurt a anulat zeci de zboruri, luni dimineaţă, după ce ninsorile şi condiţiile de polei au perturbat operaţiunile, a anunţat operatorul aeroportuar Fraport, citat de agenţia DPA.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, a reafirmat că SUA vor obţine Groenlanda „într-un fel sau altul”, pentru că „dacă nu o luăm noi o vor face Rusia sau China”, relatează luni AFP.
3
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” întâlnesc azi pe CSM CSU Târgoviște, care n-a mai jucat de o lună.
Local
Noaptea de duminică spre luni, 11 spre 12 ianuarie, a fost una extrem de friguroasă în municipiul Arad, temperaturile ajungând aproape de -15 grade Celsius.
România
Guvernul a venit, duminică, cu o serie de precizări cu privire la decizia de majorare a impozitelor și taxelor pe proprietate - clădiri, terenuri și autovehicule, iar unul dintre motive a fost că gradul de încasare era redus și impozitele nu erau actualizate cu rata inflației, ceea ce a generat pierderi importante de venituri pentru autoritățile locale.
6