În lipsă de un buget „roz”, dar şi fără jucători sub contract, cei de la Şoimii Pâncota au organizat, azi, un trial, pe terenul din Subcetate. Ionuţ Popa (foto) a anunţat de mai multă vreme că se va axa foarte mult pe tinerii jucători, iar acum, cu câteva zile înainte de reunirea oficială, a testat 15 tineri sub 19 ani.
NOVI SAD. Recent, în Serbia, a avut loc Campionatul European de Sambo, juniori şi tineret, unde lotul naţional de juniori al României a participat cu 6 fete şi 6 băieţi.
Arad.Vești bune pentru organizațiile neguvernamentale de tineret din județul Arad!
ONEȘTI. Halterofilii legitimați la CS Municipal Arad au fost printre vedetele Campionatului Național de tineret Under 23, disputat la Onești, cucerind trei titluri naționale, tot atâtea de vicecampioni și două medalii de bronz.
S-a desfășurat în cadrul programului „Proiecte tineret, învățământ și recreative”.
Mapamond
Un plan în 15 puncte, care conține propuneri ale SUA pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a fost transmis Teheranului prin intermediul unor mediatori pakistanezi, au declarat miercuri pentru AFP doi înalți oficiali de la Islamabad.
Mapamond
Iranul a respins o propunere de plan de pace în 15 puncte primită prin intermediul Pakistanului din partea președintelui american Donald Trump, considerând-o 'excesivă', și în plus a formulat propriile sale condiții pentru încetarea războiului declanșat de SUA și Israel, a relatat miercuri presa de stat iraniană preluată de agențiile Reuters și EFE.
Local
ARAD. A fost (şi de această dată) o evaluare fără emoţii pentru Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Local
ARAD. Asociația More Than a Smile se alătură și în acest an campaniei globale dedicate Purple Day, marcată anual pe data de 26 martie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra epilepsiei – o afecțiune neurologică ce afectează milioane de persoane la nivel mondial.
Local
CURTICI. Tinerii elevi liberali au fost o zi în „umbra” primarului Bogdan Ban de la Curtici.
ARADON Sport local
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.