ARAD - Un tânăr de 24 de ani şi două
fete de 19 şi 23 de ani sunt cercetaţi pentru
furt calificat după ce au fost prinşi
furând dintr-un supermarket. Alexandru M. şi
Ioana M., ambii din Arad şi Simina Sabina B. din
Vârfurile au fost surprinşi în flagrant
în timp ce sustrăgeau mai multe bunuri dintr-un
magazin din Arad. Valoarea produselor furate se ridică
la peste 476 de lei. Poliţiştii le-au
întocmit celor trei dosare de cercetare penală
pentru fapta lor.
HUNEDOARA. Zeci de tineri din municipiul Hunedoara vor
participa, sâmbătă dimineaţa, la o
acţiune de ecologizare în oraşul de pe
Cerna.
ARAD - Dacă se integrează profesional, tinerii cu
dizabilităţi ar avea şansa la o
viaţă normală.
ARAD - Preşedintele tinerilor liberali arădeni,
Călin Abrudan, a cerut, printr-o adresă
către conducerea centrală a PNL, aprobare pentru
desfăşurarea alegerilor conform unui calendar
care să permită desfăşurarea
Conferinţei Judeţene în 12 sau 19
septembrie.
Mapamond
Opozantul Aleksei Navalnîi, care a murit în februarie 2024 în circumstanțe tulburi într-o închisoare din Rusia, a fost „otrăvit” cu o „toxină rară” de Moscova, acuză sâmbătă cinci țări europene, într-un anunț făcut pe marginea Conferinței de Securitate de la Munchen, relatează AFP.
Local
Polițiștii promoției ianuarie 2026 au fost pregătiți de intervenții de către cei de la Serviciul Pregătire Profesională din cadrul IPJ Arad.
1
Mapamond
O alunecare de teren produsă în zona unei mine de aur din estul Guineei s-a soldat cu cel puţin 11 morţi, a declarat vineri pentru AFP Crucea Roşie.
UT Arad
Gorcea și Tordai sunt accidentați, intră Roșu între buturi? "Nu e de glumit, e dramatic ce se întâmplă".
2
Local
Au fost finalizate lucrările la poarta monumentală de la intrarea în Parcul de Sculptură de la Căsoaia.
Mapamond
Secretarul de stat american Marco Rubio a denunţat sâmbătă guvernele europene pentru politicile lor faţă de migraţie şi a opinat că Occidentul este ''destabilizat'' de impactul migraţiei pe scară largă, potrivit DPA.
1
Local
Niciun dosar nu a fost depus la concursul lansat pentru ocuparea funcției de director general al Zonei Libere Curtici-Arad.
5