Aproximativ 30 de tineri au ieşit în stradă, sâmbătă după amiaza, în semn de solidaritate cu localnicii din Halkidiki, Grecia, pentru a trage un semnal de alarmă asupra mineritului cu cianuri. Aceştia au precizat că proiectele de minerit aurifer şi extinderea activităţii de minerit atât în România, cât şi în ţările din sud estul Europei trebuie oprite cu orice preţ.
Vineri, în Sala Festivă a Colegiului Naţional „Moise Nicoară”din Arad, a avut loc incheierea oficială a proiectului „Tinerii de astăzi și sensul vieții”şi totodată lansarea altor două proiecte educaţionale cu aceeaşi problematică.
Local
Cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar din județul Arad pot să își înscrie clasele în concurs, până luni, 9 martie.
România
Procedura de rechemare a unor loturi de pâine comercializate de către Vel Pitar a fost iniţiată în mod voluntar de companie, în urma confirmării unui caz izolat de prezenţă a unui corp străin, iar situaţia identificată nu reflectă procesul de producţie din unităţile proprii, au transmis reprezentanţii Bimbo România.
Mapamond
Iranul susţine este capabil să lupte încă cel puţin şase luni împotriva Statelor Unite şi Israelului, care duminică dimineaţă a lovit un hotel din inima Beirutului, acuzat că adăposteşte lideri ai Gardienilor Revoluţiei, relatează AFP.
1
Ştiri sportive
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous și-a anunțat, sâmbătă seara, demisia din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, el declarând că aceasta a fost ultima sa zi la formația bucureșteană, după înfrângerea cu 1-3 suferită pe teren propriu cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.
România
Ziua internațională a femeii 2026, desfășurată sub tema „Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE femeile și fetele”, solicită acțiuni pentru a elimina toate barierele în calea justiției egale: legi discriminatorii, protecții juridice slabe și practici dăunătoare și norme sociale care erodează drepturile femeilor și fetelor.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.