ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei consideră că, atât la nivel naţional cât şi local, programul ”Școala altfel”, desfășurat în săptămâna 2-6 aprilie, a fost un succes.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei elogiază „spiritul civic” de care au dat dovadă locuitorii din Micălaca şi Grădişte, răspunzând acţiunii lansate în martie de Primăria Mun. Arad şi care s-a intitulat „Luna curăţeniei”.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei salută demararea lucrărilor de modernizare a trotuarelor şi străzilor din zona Micălaca 300, aceasta demonstrând, în opinia lui, că diversele lucrări efectuate în municipiu se încadrează într – un grafic riguros.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei, împreună cu organizaţia PDL a Colegiului unu, s -a alăturat acţiunii de salubrizare a Zonei 500 din Micalaca şi a Parcului 23 August, Zona Orizont.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei îşi exprimă satisfacţia că Turneul internaţional de şah ARAD OPEN a fost inclus de anul acesta în prestigiosul Grand Prix Balcani, fiind singurul turneu din Romania aflat în calendarul competiţional amintit.
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
1
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.