Flavius Măduța a decis să-i dea replică lui Riviș Tipei, după ce deputatul a avut câteva cuvinte de spus la adresa viitorului său contracandidat. „USL Arad a luat act cu surprindere de atacurile josnice la care se pretează deputatul Lucian Tipei. Chiar dacă PDL se află într-o prăbuşire de popularitate, minciunile şi calomniile proferate de Lucian Tipei nu au nicio justificare”, se arată într-un comunicat remis de USL.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei consideră că arădenii nu doresc să fie reprezentaţi în Parlament de politicieni care mai mult vorbesc decât fac.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei este îngrijorat de iniţiativa colegilor săi din Camera Deputaţilor, Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, care doresc să promoveze o lege intitulată „Lege pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse”.
ARAD. Participant la lansarea oficială a Alianţei România Dreaptă, deputatul Lucian Riviş Tipei a declarat că aceasta, ca și concept politic, a avut un precedent politic la Arad: Mișcarea Creștin-Liberală.
ARAD. Deputatul arădean îi compară pe cei de la USL cu microbiştii care dau sfaturi.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.