ARAD. Trei kilometri de TIR-uri luni seara la Nădlac, conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române. Înainte cu trei ore de ridicarea restricţiei în ceea ce priveşte circulaţia autotrenurilor pe teritoriul Ungariei, TIR-urile au format cozi kilometrice iar acestea erau în creştere odată cu apropierea orei la care urma să se dea liber la traficul greu în ţara vecină.
NĂDLAC. Nu mai puţin de 120 de tone de fructe şi carne congelată, produse care urmau să ajungă la două firme din Ilfov, ambele cu datorii la stat, au fost oprite la intrarea în ţară, la Nadlac.
Palestinieni si tunisieni, pe jos spre SchengenTrei asiatici şi doi tunisieni au încercat să iasă ilegal din România: ascunşi într-un TIR sau trecând pe jos frontiera.
ARAD. O bătrână în vârstă de 81 de ani a fost rănită grav, conform poliţiştilor, în urma unui accident rutier produs pe raza municipiului.
NĂDLAC. Un palestinian în vârstă de 20 de ani a fost descoperit la Nădlac, ascuns printre încărcătura unui TIR înmatriculat în Turcia. Tânărul intenţiona să ajungă astfel într-o ţară din Spatiul Schengen.